VIDEO – Dosarul lanțului de jocuri de noroc „Las Vegas”: Procurorii au găsit la percheziții peste jumătate de milion de euro, cocaină și arme

Publicat: 24/11/2022, 13:44
Actualizat: 24/11/2022, 13:44

Procurorii și polițiștii au găsit peste jumătate de milion de euro, mai multe arme, dar și cocaină, în urma raziei de miercuri, făcută în dosarul „Las Vegas”, unde există suspiciunea că reprezentanții lanțului de jocuri de noroc și-au șantajat concurența și clienții.

Vă recomandăm să citiți și: Zeci de percheziții în România în 19 județe și în București: Șefii rețelei de jocuri de noroc „Las Vegas” ar fi șantajat mai multe persoane, pentru a rămâne lider pe piață. Clanul Corduneanu, implicat – SURSE

„În urma celor 123 de mandate de percheziție domiciliară efectuate, la data de 23 noiembrie 2022, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au identificat înscrisuri cu valoare probatorie și au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 8 punguțe ce conțin substanță albă pulverulentă (cocaină), 40 de kg materiale pirotehnice clasa F1, F2, F3, o armă cu glonț fără autorizare, cu încărcător și 2 cartușe, 2 arbalete, arme albe și peste 500.000 de euro”, a transmis, joi, într-un comunicat Poliția Română.

Un număr de 40 de persoane au fost duse la audieri.

„În urma activităților efectuate au fost reținute 28 de persoane, față de 7 persoane procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar”, conform sursei citate.

Razii de amploare în România

Polițiștii și procurorii au descins, miercuri, în 19 județe și în București. Este vizată activitatea rețelei de jocuri de noroc „Las Vegas”, existând suspiciuni că șefii acesteia ar fi șantajat mai multe persoane, pentru a rămâne lider pe piață. Clanul Corduneanu ar fi fost implicat în agresiunile comise de conducerea cazinoului, au spus surse judiciare pentru GÂNDUL.

Aceleași surse au precizat că există suspiciuni și în cazul unor sportivi, care ar fi implicați în agresiunile comise de șefii „Las Vegas”. Este vorba despre Florin Șpac, fost luptător, și Marian Sârbu, zis Box.

Peste 120 de percheziții în România, miercuri dimineață, coordonate de procurorii DIICOT.

„Sunt vizate domiciliile şi imobilele deținute sau folosite de mai multe persoane fizice, precum şi sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice, în municipiul București și judeţele Prahova, Brașov, Iași, Suceava, Botoșani, Tulcea, Constanța, Cluj, Timiș, Vrancea, Buzău, Bihor, Vâlcea, Dolj, Gorj, Sibiu, Bacău, Mureș și Sălaj, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe, distrugere și favorizarea făptuitorului”, conform unui comunicat al DIICOT.

Suspiciuni de șantaj

„În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2018, ar fi fost constituit, la nivel național, un grup infracțional organizat care a avut ca scop comiterea, în principal, a unor infracțiuni de șantaj, având ca obiect domeniul jocurilor de noroc.

Membrii grupului, prin aplicarea a diferite forme de șantaj reprezentanților unor societăți comerciale, ar fi urmărit eliminarea concurenței în acest domeniu”, menționează procurorii și polițiștii.

De asemenea, folosindu-se de violență, aceștia ar fi împiedicat anumiți clienți, care aveau câștiguri importante la jocurile de noroc să intre în posesia acestora.

„Totodată, ar fi interzis clienților care generau probleme să revină în sălile de jocuri, ce erau controlate de membrii grupului infracțional organizat și ar fi recuperat de la aceștia prejudiciile aduse bunurilor din localuri”, menționează DIICOT.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?